inthecornerr

sursa foto: http://www.codlea-info.ro

          Centrele de reeducare din Romania sunt pline de poveşti ce arată că încă nu ştim să avem grijă de educația şi bunăstarea copilor noştri.

             Locul ce urmează  să îl vizitez este Centrul de Reeducare din Târgu Ocna, aici sunt internaţi mai mulţi copii pentru fapte  precum  talhârie, furt, vâtămare corporală, droguri şi chiar omor. Este un loc plin de poveşti triste , viaţa nu l-e arătat prea multă bunăvoinaţă până acum acestor copii.

 Locul acesta îmi arată că greselile se plătesc scump chiar şi cele făcute de nişte copii dar şi că mai există o şansă pentru ei dacă sunt ajutaţi din timp.

         Mircea are  14 ani dar şi un lung şir de furturi, fura tot ce apuca şi de oriunde, de la oamenii pe stradă, din magazine, până într-a zi a fost prins şi trimis la Centrul Reeducare de la Târgu Ocna, Jake are 16 ani şi are la activ mai multe tălhari, de unele  nici măcar el nu îşi  mai aminteşte iar Mihaiţă şi Robert sunt doi fraţi gemeni care  au doar 10  ani, dar asta nu i-a împiedicat să bată un coleg până acest a întrat în comă. Aici  în centru ei  au devenit prieteni, nu a contat că afară nu se cunoşteau, aici cei patru îşi fac planuri pentru viitor, vor ca împreună să reuşească cea ce separat nu au reuşit.

Copii nimanui într-o lume a tuturor

Din anul 2000 a existat o creştere semnificativă a numărului de infracţiuni comise de minori,  fapt destul de îngrijorător, deorece mai mult de jumătate, la maturitate ajung să se întoarcă în sistem, fiind condamnaţii pentru fapte mult mai grave. Acest lucru fiind consecinţa faptului că o dată eliberaţi din centru, copii nu sunt sprijiniţi nici de familie nici de stat cea ce face ca munca celor din centrele de corecţie să fie aproape în zadar.

Copilaria traită în centre de detenţie nu mai are de mult farmec

Primul care are mă abordează este Mircea, ,, eu sunt aici pentru că am  furat, dar ce să fac, mama nu am şi nici tată,  amândoi au murit într-un accident de maşină şi statul m-a lăsat în grija unei bunici bolnave. Dar ce era să fac, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. Statul pur şi simplu m-a abandonat în sărăcie, cu ce eram eu de vină că părinţi mei au murit şi nu mai erau să se ocupe de mine, copilărie nu am avut, eu aveam grija bunicii şi nu invers.

În centru Mircea merge la Şcoala acum e în clasa a III-a, ,,aici am învățat să citesc şi să scriu, nu am fost niciodată la şcoală până  să intru aici, dar îmi place, îmi place în mod special ramâna, am şi scris câteva poezi, dar is triste că alceva nu ştiu ce să scriu. Matematica nu prea îmi place dar ştiu să socotesc, mă descurc binişor. Când ies vreau să continui şcoala dar vor râde de mine că eu is mare acu ar trebui să fiu în clasa a –VIII-A.  Nu mai fur dacă ies, aici am învăţat că se poate şi altfel, acu’ vreau să scriu poezii şi povesti, poate pubilc şi o carte, dacă mă ajută Dumnezeu”.

Doi fraţi, aceiaşi poveste

Mircea îmi face cunoştinţă cu tovarăşi  lui Mihăiţa şi Robert, doi frati gemeni trimişi la centru pentru că au batut un coleg până acesta a intrat în coma, din care când şi-a revenit a ramas cu grave sechele şi cu  o boală psihică. Au doar zece ani, ei au familie dar după ce au intrat aici nu au mai vrut să ştie de ei. ,,Mai avem un frate şi o soră, dar mama nu a vrut să îi aducă aici, decând suntem aici nici măcar nu a venit să ne viziteze, cred că a uitat de noi, nu ne iubea, spunea că suntem chinul ei şi ca i-am mâncat viata.

Aici în centru sunt consiliaţi de un psiholog, ea le este ca o mamă adevărată,  ,, de Lore îmi place cel mai mult, are vocea caldă, vorbeşte frumos, exact ca o mama, am întrebat-o dacă vrea să fie mama mea şi mi-a spus că da, sunt cel mai fericit,  aşa că Lore și-a luat un locul în inima mea”, îmi spune într-o suflare Mihăiţă.

De când sunt în centru au descoperit că le place teatrul aşa că ori de cîte ori au ocazia mai inventează cîte o scenetă în care Mircea are rolul principal, că el e ,,fratele mai mare” şi celelate roluri le distribuie altor colegii dispuşi să joace în pesele lor. Mihăiţă e cel care se ocupă de scrierea scenariilor ,, ori de câte ori îmi vine o idee o notez, aşa porneşte totul, acasă aveam televizor si mă  uitam la teatru pentru copii, îmi plăcea foarte mult, îi spuneam mamei că vreau să mă fac şi eu regizor, Robert este cel care se ocupă de confecţionarea costumelor şi de distribuţie ,, costumele pentru scenete   le fac uneori din hârtie sau din carton, dar uneori mai folosim şi cerceafuri uzate, dacă costumele care trebuie să le fac sunt mai mari. Îmi place să inventez tot felul de haine pentru actorii noştri, cred că asta îmi place cel mai mult, noroc de bunica care m-a învăţat să cos, noi stăteam mai mult cu ea, ne plăcea pentru că ne inventa poveşti, tot ea ne-a vizitat şi aici, e bătrână, dar ori de câte ori poate vine şi ne aduce câte ceva, de ea ne este cel mai dor”

De Craciun şi de Paşti, ei au ocazia să îşi prezinte scenetele în faţa  tuturor, ,, atunci facem scenete religioase, că  e sarbătoare mare.”

Unii copii aleg o soluţie extremă da a fi liberi

Mircea, ghidul meu prin lumea lui, îmi povestește că  majoritatea copiilor aflați în centru au avut o tentativă de sinucidere, chiar şi el în prima saptâmănă a încercat să se sinucidă ,, dar ma prins la timp gardianu şi nu am putut să mor, dar nu îmi pare rău că traiesc aşa i-am cunoscut pe Mihăiţa şi Robert, şi Jake”

Îmi spune că acum un an de zile un baiat de 13 ani a închiţit o lamă, şi nimeni nu a ştiut, ,,avea de stat aici  doi ani pentru tălhărie şi exact după o saptămână după ce a fost eliberat a murit, a facut o infecţie gravă de la lama aia, îmi pare rău de el că exact cînd trebuia să se bucure de libertate a murit. Pe Jake tot aşa l-am cunoscut gardianu l-a adus la mine pentru că era trist, pentru că  încercase să se sinucidă dar l-au gasit la timp. Noi am devenit prieteni cu greu, dar acu suntem ca fratii”.

,,Mulţi din copii veniţi în centru sunt tentaţi să se sinucidă datorită temerilor, dorului de părinţi, pentru că nu toţi sunt orfani sau copii ai străzi, celor care au o familie le este cel mai greu aici, ei au cele mai multe tentative de suicid, nu pot accepta că au greșit şi că trebuie să plătească pentru faptele lor”, îmi spune psihologul care îi consiliază.

,,Nu faceţi ca noi”

Mai mult de o treime din copii din centru recidivează, numai că atunci nu mai intră în centre de reeducare ci sunt condamnaţi la închisoare. Mircea are o frică instintictivă  atunci când aude cuvîntul închisoare ,, am auzit că acolo te violează, de bat, nu vreau să ajung acolo, judecătorul a fost bun şi ma trimis aici, dacă mergeam la închisoare mă omoram că şi aşa nu plânge nimeni după mine, dacă ies de aici mă fac baiat cuminte, nu vreau să mai trec o data prin ce am trecut. Voi cei de afară nu faceţi ca noi, eu regret că am furat dar nu ştiam alceva, dar acu stiu să scriu şi să citesc dupa ce o să ies o să lucrez că îmi place munca, vreau să caştig bani cinstiţi. Toţi îmi spun că am talent, îmi place să şi dansez dar să şi desenez, am mai multe pasiuni o să văd la care mă pricep cel mai bine şi când ies aia o să fac, poate dacă ajung un scriitor celebru o să uite lumea că am furat, poate ajung şi eu ca Jean Valjean, când mă fac mare, primar prin nu ştiu eu ce oraş, de când sunt aici citesc mult, îmi place Victor Hugo, scrie fain tare.”

Media celor care recidivează este de şase copii pe an, o  medie destul de mare, dar acest lucru se datorează sistemului defectos de asistenţă sociala  şi faptului  că nimeni nu îmi mai supraveghează după ce ies din centre.

,, După ce ies de aici au  dorinţa de a nu recidiva dar din păcate societatea uneori îi condamnă fară să îi cunoască, mulţi nu îşi pot găsi de muncă sau sunt condamanţi de oameni pentru faptele lor, alţi sunt puşi de părinţi să facă tot cea ce i-a condamnat şi prima dată  deoarece ei nu  dau doi bani pe copii lor, e o  realitate tristă, dar involuntar contribuim  şi noi la condamanarea acestor copii acest lucru făcând ca  uneori munca noastră să pară că e  în zadar”,  îmi spune cu părere de rău directorul centrului Comisar şef de penitenciare Dumitru Cezarică Marcuță

Un alt fapt îngrijorator este că o parte din copii din centru sunt nevinovati şi au recunoscut fapte pe care nu le-au săvărşit fiind ameninţaţi de persoanele care le-au săvărşit, fraţii, prieteni sau chiar şi rude, fiind minori au șansa să scape necondamnaţi, adevăraţi făptuitori fiind în libertate