inthecornerr

Arhivă autor

Dacă eşti fascinat de ceea ce se află în spatele imaginii firmelor de renume, a agenţiilor guvernamentale sau a diverselor instituţii media,o carieră în relaţii publice îţi poate deschide drumul către secretele din spatele scenei, fiind implicat direct.

Dacă vă dorinţi un  astfel de job trebuie să ştitţi că specialistul în relatii publice desfaşoară o multitudine de activităţi care vizează în ansamblu construirea imaginii publice, planificarea de programe specializate care încep cu analiza problemelor şi oportunităţilor, definirea scopurilor programului, măsurarea rezultatelor activităţilor intreprinse în cadrul programului.

Pentru a fi  un specialist în relaţii publice trebuie să fi o persoană:

– deschisă;

– comunicativă;

– organizată:

– inventivă:

– creativă;

– calmă în situaţii de criză;

– orientat spre soluţii;

– convingător;

Un specialist în Relaţii Publice trebuie să poată redacta diverse materiale,  pentru diferite canale media, trebuie să înţeleagă şi să cunoască limbajul publicului , trebuie să acorde o importanţă deosebită detaliilor, şi să poata anticipa, precum un jucător de şah, toate mişcările adversarului.

Pe lângă caracteristiciile de mai sus, curajul, sociabilitatea şi optimismul par să fie carateristicile unui PR de succes. Acestea pot fi şlefuite, dobăndite  sau învăţate pe parcursul vietii, asa că îţi va fi simplu să relizezi dacă ţi se potriveste sau nu această profesie. Analizează-te cat mai obiectiv şi îţi vei da seama dacă ai ceea ce-ţi trebuie pentru a urma aceasta cale profesională.

 

Din ciclul, ce ar fi dacă vă voi vorbi despre ce înseamnă să fi manager .

Dacă  îţi doreşti să fii un manager de succes, va trebui sa înveţi că o dată cu funcţia vin şi responsabilitătiile, de asemenea va trebui să înveţi să împarţi responsabiilităţiil către persoanele capabile să le îndeplinească astfel încât la nivel de echipa rezultatele să fie optime.

Pentru a fi un bun manager nu trebuie să te temi  de propria putere, atunci dacă se întamplă asta îţi  va fi foarte dificil să împarţi responsabilităţile în mod eficient în cadrul departamentului al cărui şef esti.

Deoarece am vorbit de ţinută chiar şi cei care vor un rol de manager ar trebui să fie cât mai eleganţi, adică tot timpul la costum, pentru că aparenţele contează într-o lume a hienelor care te sfăşie din priviri.

Talentul nu te ajuta, dacă nu munceşti mai mult decât restul
Pentru a deveni el mai bun ţine cont de două elemente foarte importante:

-caută şi  găseşte  un mentor care să-ţi spună adevărulă în faţă despre lipsurile tale
– învaţă să munceşti şi pe gratis daca acel lucru este jobul pe care-l vrei

Nu te baza pe faptul că angajaţii tăi iti vor citi limbalul nonverbal şi vor intelege perfect care sunt aşteptările şi cerinţele tale, asigurăte că indicaţiile t ale au fost înţelese de toată lumea, de ficare dată încercă să primeşti un feedback.
Cea mai sigură şi eficientă metodă pe care poţi să  o aplici atfel încât lucrurile să decurgă foarte bine este comunicarea deschisă cu întreaga echipa, dar şi comunicarea individual cu fiecare angajat.

Unii manageri au obiceiul să îi lase pe angajaţii mai puţin buni să se chinuie ani de zile în cadrul companiei însă acest aspect nu este benefic nici pentru tine nici pentru companie aşa că tu a şef trebuie să explici ce se face greşit şi dacă inevitabil va veni vremea concedierii să fii capabil să iei o astfel de decizie,

Mai mult decât atât, în momentul în care laşi oamenii să plece,  trebuie să te  gândeşti că îţi creezi singur ocazia de a recruta angajaţii cu potenţial care pot fi un  câştig pentru echipa ta.

Ca manager vei fi nevoit să iei şi decizi care nu îţi plac, important este cum vei reactiona în astfel de situaţii mai ales că de tine şi depind nişte oameni.

 

 

yaymicro.com

yaymicro.com

În ultimii ani, întâlnim un focus din ce în ce mai mare asupra leadership-ului. Training-urile despre metode și tehnici leadership, articole, biografiile marilor lideri ai lumii, toate par să fie aici pentru a ne ajuta să scoatem la iveală liderul din noi.  Dar oare toţi avem ce ne trebuie să fim lideri?

Leadershipul de succes înseamnă crearea unor strategii care să influenţeze pozitiv un grup astfel încît să producă rezultatele dorite de tine. Un lider adevărat trebuie să aibă claritate în mesaje, în timp ce trebuie să-i respecte pe cei din jurul tău şi să-şi asume responsabilităţile pentru faptele sale şi ale celor din jurul său. Însă niciun lider însă nu-i va putea conduce pe oameni către împlinirea potențialului lor maxim, dacă nu lucrează mai întâi cu sine însuși. Pentru a fi liderul de care oamenii au nevoie trebuie mai întai să te accezi pe dezvoltarea personală. Absenţa leadership- ului se face imediat remarcată, aşa că, atunci când cineva cere respect, strigând din răsputeri că este lider, este clar că duce lipsă de cele mai elementare noţiuni despre leadership.

Ca să fi un bun lider trebuie să şti că Leadership-ul înseamnă să îți deplasezi atenția de la propria persoană și să începi să observi ce probleme, dorințe, nevoi au cei din jur și, astfel, să poți să construiești începând de la potențialul fiecărei persoane

Zilnic suntem bombardaţi cu informaţii de toate felurile, de la poveşti senzaţionale despre staruri discutabile până la sfaturi despre ce ar trebui să facem să fim mai eficienţi în carieră şi mai fericiţi în viaţa de zi cu zi. Toţi ce pricep la la dat sfaturi.

Leadership-ul înseamnă să poți conduce oamenii și să îi poți inspira să te urmeze, înseamnă pasiune dar şi integritate. Un  bun lider rămâne fidel ideilor pe care le exprimă şi constant în acţiuni astfel încăt oamenii să nu se îndoiească de el.

Liderii cu adevărat capabili îşi dau seama că nu trebuie să acţioneze izolat, ci doar având susţinerea comunităţii în care trăiesc.

 

Dacă nu îţi place să fii sub conducerea unui şef, să ai responsabilităţii, să te trezeşti la program, să lucrezi  sub presiunea timpului şi într+un mediu stresant atunci  de ce să nu îţi porneşti propria afaceri, să fi propriul şef să îţi transformi pasiunea într-un buisness.

Afacerile cu accesorii handmade îşi dovedesc succesul în mare parte datorită noilor tendinţe către produsele handmade, către obiecte unicat, confecţionate manual. În acelaşi timp, ele se dovedesc a fi profitabile şi datorită faptului că activitatea profesională este una mai simplă şi care poate fi condusă de la domiciliul personal cu success fără a fi necesare chieltuieli suplimentare.

Handmade poate fi denumit ca fiind  o artă ce îmbină talentele unei persoane în crearea unui produs unic, frumos şi plin de personalitate, lucrat manual. În ultimii ani, tendinţele sunt îndreptate către diferenţiere, unicitate, personalizare, oamenii  îşi doresc, fie că este vorba de bijuterii, vestimenaţie, mobilier, fotografi , mobilă, ceva personalizat ceva care le poate oferi siguranţa că este numai a lor,  într-o lume în care unicitatea nu mai este apreciată mai există oamenii care îşi doresc să fie înconjuraţi de frumuseţe.

Afacerile handmade sunt  accesibile din punct de vedere a investiţiei, care este minimă: ai nevoie doar de materia primă, în funcţie de ce anume îţi doreşti să creezi şi multă imaginaţie.

Multe dintre afacerile cu produse handmade au fost începute deoarece o cunoştinţă sau un membru al familiei a admirat acest tip de produse şi au spus de ce să nu faci şi banii din asta.
Piaţa este una relativ nouă în România şi a înregistrat un real succes, de ce să nu îţi transformi şi tu pasinea într-o afacere ce te poate întreţine, încercă testează mai întăi produsele pe cunoştinţe iar dacă le place cu siguranţa te vor recomanda mai departe către cercul lor de prieteni.

Domeniul IT este unul din care poţi face cei mai mulţi bani dar pentru a ajunge să lucrezi în acest domeniu trebuie să ai imaginaţie bogată, o minte ageră şi să nu te opreşti niciodată din învăţat.

Dacă te-ai hotărăt că acest job este pentru tine atunci trebuie să îţi alegi un domeniu în care să lucrezi cum ar fi : Machetare HTML, CSS, Flash, JavaScript, Administrare Linux, Webdesign, PHP – programare web avansata, Grafica publicitara (Photoshop, CorelDraw) tehnică fotografica – prelucrare etc. O veste bună este că toate aceste domenii pot fi învaţate chiar dacă nu ai studii de specialitate atâta timp cât îţi place.

După retail, domeniul IT&C oferă în momentul de faţă cele mai multe posturi disponibile, cu menţiunea că salariile sunt semnificativ mai ridicate, pe baza unui grad înalt de calificare, dar şi a potenţialului de dezvoltare de care se bucură.

Un motiv în plus să alegi domeniul IT pe lăngă salarii ar fi şi faptul ca spre deosebire de sistemul bancar, domeniul dezvoltării de software şi solutiilor IT nu a fost prea grav afectat de criză, companiile din România nefiind nevoite să apeleze la concedieri masive sau reducerea salariilor.

Cele mai mari companii de IT către are te poţi orienta sunt: Oracle, Siveco, Microsoft, Bitdefender sau Totalsoft, HP dar pentru început poţi alege o companie mai mică pentru a căpăta experienţă.

Domeniul IT nu mai este de mult apanajul bărbaților, aşa că nimic nu te poate opri să îţi iei jobul pe care ţi-l doreşti. S-a demonstrat că diversitatea crește șansele de reușită ale business-ului, iar companiile încep să vadă din ce în ce mai clar beneficiile oferite de o echipă cât mai eterogenă.

 

dialinginnovations.com

dialinginnovations.com

 

Pe piața muncii se vorbește tot mai mult de experiență. Pentru a avea șanse de angajare, tinerii care abia au terminat facultatea ar trebui să aibă, de preferat, și experiență. Totuși, există domenii în care lipsa de experiență nu este neapărat un dezavantaj, atâta timp cât există dorință de învățare totul este posibil.

Un astfel de domeniu este cel al call center-urilor unde piața locală oferă o mulțime de oportunități de muncă pentru cei cu experiență puțină sau chiar deloc.  Un job în acest domeniu este unul foarte stresant însă poţi privi acest domeniu ca un test de rezistenţă, dacă poţi face faţă volumului de muncă  în cadrul unui astfel de job atunci poţi rezista  oriunde.

 

Concurența pe piața de call center este una acerbă sunt extrem de multe firme care angajează şi tot timpul vei găsi un job deoarece fluctuaţia de personal este una mare, o data pentru că salariul nu este unul din cele mai bune, în general ele pornesc de la 800 de ron  şi ajung undeva până la 1800 pentru cei care lucrează pe limbi străine iar un al doilea motiv ar putea fi programul, unele socităţi au program şi în timpul nopţii pentru partenerii străini. Industria de call center rămâne cea mai activă în ceea ce privește numărul de noi angajări în fiecare an, iar cei interesați își pot găsi cu siguranță job în companiile care activează în această piață. Poţi pleca de la cască şi mai apoi să devi tu la rîndul tău team leader. Avantajul unui astfel de job poate veni şi din faptul că ai posibilitatea să lucrezi part time.

 

Dacă îţi doreşti să lucrezi într-un astfel de domeniu ai posibilitatea să alegi între:

 

  • agent de vanzari;
  • customer support;
  • specialist marketing;
  • recepţioner;
  • manager în vănzări, marketing şi chiar manager de comunicare

În prezent pe piaţa locală  există foarte multe  call centere, din care aproximativ 60% sunt numai departamente interne ale unor companii din telecom sau bănci, în industrii cu un număr mare de clienţi, care au nevoie de activităţi de suport.

Etichete: , ,

Toţi obişnuim să ne plangem de ceva, indiferent de vărstă, despre cât de greu obții un loc de muncă unde să fii mulțumit financiar, să fii tratat cu bun simț de colegi și, implicit, de management, sau unde să poți evolua profesional, îmbunătăţindu-ţi competenţele.

 

Dacă aştepti să găseşti locul perfect sau ideal  de muncă e posibil să aştepţi în zadar deoarece  acesta nu există. În mâna ta stă puterea ca locul de muncă să fie un loc agreabil şi nu închisoarea ta.

Opreştete şi nu te mai plânge că nu există locuri de muncă sau oportunități. Chiar dacă ai facultate și vrei să te specializezi pe un anumit domeniu, asta nu înseamnă că în timp ce încerci acest lucru nu trebuie să lucrezi în locurile unde poți face ceva bani și-ți poți menține astfel un echilibru socio-profesional. Experienţa este oricând binevenită şi în orice domeniu important este să ai ceva de învăţat din ceea ce faci.

Poate facultatea nu este exact cum ai crezut tu şi poate nu faci suficientă practică asta nu însemnă tu nu poţi face ceva în privinţa asta. Sunt o multitudine de multinaţionale care oferă programe de internship, mentorat sau practică. Cauta şi cu siguranţă vei găsi ceva ce te interesează.

Indiferent de vârstă, nu este bine să te plângi. Mai mult, mai ales dacă ești la început de carieră, trebuie să te mobilizezi și să accepți că dacă vrei să obții cu adevărat ceea ce îți dorești, acest lucru presupune muncă, responsabilitate și o atitudine pozitivă. Desigur, vor fi momente când tristețea își va face apariția, dar continuă să crezi și să faci eforturi.  Nu judeca oamenii ai tot timpul o minte deschisă, cu ajutorul ei îţi poţi alege drumul pe care vrei să îl urmezi.

Totul începe de la tine, de la ce atitudine te hotărăşti să adopţi, viaţa nu este un drum lin ci un drum plin de surprize încercă să vezi tot timpul partea frumoasă a lucrurilor.

Sunt numeroase situaţiile în care oamenii semnează documentele oficile fără a le citi în prealabil sau chiar dacă le citesc ne fiiind familiarizaţi cu vocabularul de specialitate sunt de acord şi îşi lasă semnătura  în colţul paginii.

O regulă de bază este aceea că un contract de muncă nu poate conţine prevederi contrare legislaţiei muncii în vigoare şi totodată obiectivul lui saă nu îl reprezinte derularea unor activităţi cu caracater ilicit sau imoral. Poţi citi legisalţia muncii accesând linkul legislatiamuncii.manager.ro .

Printre clauzele obligatorii  pe care fiecare angajator trebuie să le introducă în contract se numara salariul cu sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri salariale, funcţia ocupată, durata concediului de odihnă, locul muncii, durata preavizului pentru demisie şi cel acordat în cazul concedierii, perioada de probă, criteriile de evaluare a performanţelor, condiţiile de risc prezente în cadrul locului de muncă.

La citirea contractului de munca consider că viitorul angajat ar fi bine sa acorde o foarte mare atenţie tuturor clauzelor, dar în mod special elementelor privind funcţia, salariul de încadrare, timpul de lucru şi cel de odihnă, cum anume se compenseaza orele suplimentara, locul muncii, dar şi durata contractului de munca.

Pe toată lumea întresează partea financiară aşa că aveţi mare grijă de foarte multe ori  s-a trecut în contract un salariu mai mic decît minimul legal.

O situaţie mai gravă se creează  atunci când o parte din bani se plătesc legal, prin contract, iar o alta la negru, fără ca  suma respectivă  sa apară în niciun document şi fără ca salariatul să obţină vreo dovada de încasare a acestor sume. El pierde astfel la stagiile de cotizare (pensie, sănătate, somaj).

Citiţi cu atenţie clauzele cu privire la timpul de lucru, funcţie (cea din contractul de muncă trebuie să corespundă cu cea din fişa postului= deasemnea aveţi grijă la clauzele care se referă la confidenţialitate şi concurenţă.

 

Te-ai întrebat vreodată cât de important este s[ ai un profil pe social media curat, cât de mult îți poate afecta profilul de Facebook sau LinkedIn șansele de a pune mâna pe jobul dorit, iată câteva informații interesante care tewww.mirnabard.com pot ajuta astfel încât greşelile pe care le comiţi să nu îşi afecteze carierea.

Mai bine de jumătate (dintre specialiştii în recrutare din România verifică profilele de Facebook ale candidaţilor pe care îi au în vedere pentru un viitor job.

Specialiştii în recrutare iau în considerare ce tip de informaţii împărtăşesc candidaţii, ce comentează şi ce fotografii aleg să publice. De asemenea, criticile la adresa foştilor angajatori nu sunt neglijate, un sfert dintre recrutori sunt atenţi la acest aspect, putând astfel descalifica candidaţii încă din prima fază de recrutare pe acest criteriu. Atenţia pe care o acordă specialişti profilelor sociale nu este întămplătoare deoarce ei au aşa ocazia să afle ce fel de personă urmează să angajeze, cum se comportă această, cît de adevărate sunt informaţiile furnizate  către ei în CV.

Deoarece specialiştii în recrutare urmăresc aspectul general al profilului de Facebook şi LinkedIN în procesul de verificare a candidaţilor, reţelele sociale au devenit adevărate cărţi de vizită ale candidaţilor în căutarea unui job.Nici motorul de căutare Google nu este neglijat acesta este utilizat de către rectutori în ideea că odată ajuns online esre extrem de greu să ştergi cele publicat.

LinkedIn a devenit o bază de date din punct de vedere profesional, aici angajatorii verifică experienţa profesională a candidaţiilor precum şi recomandările din partea foştilor anagajatori.

Sccesul stă în moderaţie orice informaţie apărută în mediul online spne ceva despre tine aşa că ai grija ce mesaj doreşti să transmiţi.

 

Dacă vă întrebaţi cîte zile libere de la stat mai aveţi să stiţi că nu multe aşa că încercaţi vă vă bucuraţi cât mai mult de ele.joshdesha.com

Sărbătorile legale în România sunt acele zile declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, cu excepţia zilelor de weekend. În zilele declarate libere nu se lucrează, excepţie făcând unităţile sanitare și cele de alimentație publică, precum și acele unitați în care munca nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului jobului. Angajaţii care îşi desfăşoara activitatea în astfel de unităţi au dreptul să fie compensaţi cu timp liber, ce se acordă în următoarele 30 de zile.

 Minivacanta de 1 mai este tot ce am auzit tot ceea ce am citit prin presă în aceasta perioadă. Mici si bere, mare sau munte, însă sunt şi oameni care au sărbătorit prin muncă.Pompieri, medici, şoferi de taxi, de transport în comun, toţi aceşteia nu s-au bucurat de zile libere. Aşa cş atunci când îţi alegi domeniul de activitate  şi acesta poate fi un criteriu de selecţie, dacă ai sau nu zile libere de la stat.

În continuare mai sunt câteva zile libere de la stat de care vă puteţi bucura dacă aţi pierdut minvacaţa de 1 mai.

Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2014, în zilele de 8 şi 9 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului – 15 august este într-o zi de vineri.

Angajaţii vor „pierde” anul viitor una dintre zilele libere, pentru că Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, va fi într-o zi de duminică.

În schimb, ultima lună a anului 2014 va veni cu trei zile libere, pentru că atât Ziua Naţională a României (1 decembrie), cât şi primele două zile ale Crăciunului (25 şi 26 decembrie) vor fi în timpul săptămânii, respectiv luni, joi şi vineri.

Dacă nu vă ajung ziele libere de la stat oricând vă puteţi lua un concediu mai ales că s-a dat startul la sezonul estival şi marea vă aşteapta.