Archive for the ‘Cronica’ Category
Cronică CD-Hugh Laurie “Let them talk”
Posted on: 3 mai 2014
Dr. House a scos un album sau de fapt Hugh Laurie a scos dar în mintea consumatorilor de seriale cele două personaje se confundă foarte uşor.
Albumul, intitulat “Let Them Talk”, a intrat în topul celor mai bine vândute albume din Anglia în momentul lansări detronând nume mari ale muzicii actuale precum Adele sau Bruno Mars.
Materialul discografic este un exemplu blues pe care îl asculţi în momentele tale de melancolie sau atunci când te simţi singur şi prietena te-a părăsit.
Laurie, care cântă la pian şi asigură partea vocală pe întreg albumul, a colaborat la producerea acestuia cu artişti renumiţi de blues precum Tom Jones, Irma Thomas şi Dr. John.
Hugh Laurie este cel mai bine cunoscut pentru rolul irascibil, dar genial Dr. Gregory House. Dar mai există o altă parte la actor, partea muzicală, dezvăluita ocazional şi în serial, unde uneori mai cânta bucaţi de melodi la pian Hugh Laurie face multe lucruri bine – e actor de televiziune (în Anglia şi America), scriitor (la noi s-a tradus „Traficantul de arme”) şi muzician – cânta la pian, la chitară, tobe şi saxofon.
În “Let Them Talk”, îl puteţi asculta cântănd din voce, la pian şi la chitara. Printre cele 16 piese se găsesc multe blues-uri foarte vechi, în varianta reorchestrată – “St. James Infirmary”, ale cărui rădacini muzicale se duc până înapoi în secolul 18, dar care a devenit cunoscut dupa interpretarea lui Luis Armstrong, “They’re Red Hot”, al lui Robert Johnson, “Battle of Jericho”, după vechiul cântec spiritual al negrilor Joshua Fit (Fought) the Battle of Jericho din secolul 19, “After You’ve Gone”, un cântec de jazz foarte cunoscut şi mult cântat în secolul 20, compus în 1918, “Swanee River”sau Old Folks At Home, şi el cu o venerabilă vârstă de peste 150 de ani şi “Tipitina”, a Profesorului Longhair / Roy Byrd, pianist şi cântareţ de blues din New Orleans.
Cd-ul este o adevărată încântare pentru iubitorii de gen.
Tot din seria pentru weekend vă recomand să citiţi cartea de mai jos. Dacă vă place genul cu siguranţă veţi aprecia şi această carte.
Anul aparitiei: 2009
Editura: Humanitas
Autor: Paolo Coelho
Nr: pagini: 400
Format: 13×20
Scenariul cărţi porneşte de la strălucitorul festival de film de la Cannes. Personajele principale Igor Malev şi Ewa, fosta lui soţie, sunt cheia romanului. După o despărţire dureroasă, Igor, un om de afaceri rus, ce conduce un imperiu în domeniul telecomunicaţiilor din Rusia, elaborează un plan pentru a-şi recâştiga fosta soţie. E dispus să facă orice sacrificii, inclusiv umane, în numele acestei iubiri devastatoare, care distruge totul în jur, afectând în primul rând pe cei care o trăiesc. Tot cea ce face el găseşte jutificare în iubire, o iubire bolnavă care nu poate aduce nimic bun pentru protagonişti.
Cartea aparţine literaturii poliţiste, are o intrigă plină de suspans, un ucigaş în serie şi o investigaţie criminalistică laborioasă. De aceea, se parcurge cu o curiozitate caracteristică scrierilor de acest gen. Câte crime va comite asasinul? Cine va fi următoarea sa victimă? Ce mijloace va folosi pentru a nu fi prins şi pedepsit? Va fi, până la urmă, încătuşat? Cartea este un deliciu pentru iubitorii de gen.
Cartea este un roman în care succcesul este împletit cu dragostea, omul este o fiinţă greşitoare care săvârşeşte multe în numele iubirii. Succesul pe plan profesional nu garanteazăă şi împlinire în viaţa personală. Igor este un om de afaceri de succes cu toate acestea nu este fericit divorţează însă ar face orice să îşi recâştige foste soţie.
Paulo Coelho preyintă această lume strălucitoare, îi dezvăluie falsitatea şi meschinaria. Faima, banii şi puterea, valori ale lumi de azi şi dintotdeauna, sunt desrise fără ocolişuri de autor. În opinia lui, pe altceva ar trebui să mizeze omenirea pentru a-şi descoperi salvarea. Omenii uită care sunt adevăratele valori şi din acest motiv încercă să le înlocuiească cu altceva, de aici şi eşecul, sentimentele de neimplinire, de vinovăţie, de lipsă.
Vă recomand să citiţi această carte nu din perspectiva romantică ci mai degrabă din perspectiva profesională, cum bani nu aduc fericirea, cum succesul te poate face să crezi că esti invincibil. Cariera nu trebuie să fie pe primul loc mai ales dacă există o soţie, un copil. Familia poate fi unită doar dacă cele doua se completează şi nu se exclud reciproc.
Cronică de film: Wag the Dog
Posted on: 26 aprilie 2014
Wag the dog
Wag the Dog (1997) – Înscenarea
Regia: Barry Levinson
Actori: Dustin Hoffman, Robert De Niro, Anne Heche, Kirsten Dunst, Woody Harrelson
Şi acum ceva pentru weekend vă recomand un film din 1997, Wag the Dog se numeste şi cu toate că e din anii 90 este totuşi extrem de actual.
Înscenarea este un film în care manipularea are multe feţe, un film care ridică multe semne de întrebare.
Cu o distribuţia de excepţie în care Robert De Niro îl joacă pe Conrad Brean, un excelent consilier ce este chemat ca Casa Albă să muşamalizeze un scandal sexual în care ar fi implicat un candidat la Preşedinţie. Filmul ne arată că nimic nu este ceea ce pare şi că de cele mai multe ori noi oamenii înghiţim gogoaşa pe nemestecate.
Filmul este o comedie de calitate dar şi un manual pentru practicienii de Relaţii Publice, după vizionarea acestui film vei rămâne cu impresia că manipularea este unul din cele mai utilizate unelte şi că cei de la conducere nu pun mare preţ pe sentimentele tale.
Pentru a muşamaliza scandalul sexual de la Casa Albă, Conrad Brean este chemat ca unica şansă de rezolvare el trebuie prin orice mijloc să asigure o campanie electorală liniştita. Pentru că nu poate singur intră in peisaj un regizor lunatic pe nume Stanley Motss (interpretat de Dustin Hoffman). Din colaborarea celor doi, trebuie să apară salvarea, ei trebuie să scrie scenariul, să regizeze şi să producă “un film” al manipularii opiniei publice.
Soluţia propusă şi implementată este declanşarea unui război fictiv, cu implicaţii majore în mass media, contra teroristiilor albanezi (este aleasă o ţară mică deoarece Conrad se bazează pe faptul că televiziunile şi peresa scrisă nu vor cercta informaţiile din trei surse), găsiţi “vinovaîi” pentru încercarea de introducere a unei bombe pe teritoriul american. Totul este regizat cu maximă prudenţă, la un moment dat pentru mai mult realism şi dramatism, o tănâră este filmată ca fiind o refugiată din calea războiului.
.Cei doi actori fac savaparea filmuli, repliciile bine scrise fac din filmul acesta un deliciu pentru public şi un manual pentru cunoscători.
Este un film despre manipulare, despre minciună la rang înalt,despre cum pot schimba realitatatea în care trăim ce bogaţi şi puternici Aş vrea să închei cu moto-ul filmului, care dă şi titlul filmului Wag the Dog: “De ce dă câinele din coadă? Pentru că este mai deştept decât coada. În cazul în care coada ar fi fost mai deşteaptă, ea ar fi mişcat câinele.”
Cronică de film: War Horse
Posted on: 12 martie 2012
Bazat pe romanul lui Michel Morpurgo filmul War Horse este un film care trebuie vizionate. De ce? Deorece Steven Spielberg încercă o nouă formulă, filme despre Primul Război Mondial s-au făcut foarte multe însă nici una nu a avut ca personaj principal un cal. Joey este eroul care va reuși să treacă peste toate greutățile datorită unui gram de noroc.
Dar cum a început totul. Totul pornește dintr-un mic oraș din Marea Britanie, Denvon, unde o famile de fermieri încercă să treacă peste greutățile zilnice. În căutare un cal pentru munci agricole capul familiei, dintr-un orgoliu îl cumpără pe Joey, un mânz pur-sânge. Așa ajunge să se cunoască Albert (Jeremy Irvine), noul stăpăn și Joey. Acesta îl va învăța pe Joey să devină unul dintre cei mai ascultători cai.
Datorită sărăciei și izbucniri primului război mondial calul va fi vândut unei garnizoane ale armatei britanice aflate în oraș, de aici incepe adevărata poveste, peripețiile pe care le are de înfruntat.
Filmul conține foarte puține scene comice punând accentul mai ales pe scenele pline de dramatism real și nici decum unul patetic. Joey ajunge să cunoască adevăratele orori ale războiului.
Filmul nu pune accentul numai pe victimele omenești dar mai degrabă pe partea pe care nimeni nu a văzut-o și anume victimele colaterale, deorce bietele animale au fost până la urmă niște victime, restrănse la cifre, nu se știe cât de reale.
Spielberg a ales să utilizeze în filmul său numai actori europeni, majoritatea britanici, întreg filmul fiind realizat în Marea Britanie cea ce oferă o mare notă de realism și autenticitate.
inthecornerr 